Infidelitatea este o cauză majoră a divorțului și a violenței dintre soți. Cu toate acestea, se știe puțin despre indivizii susceptibili la infidelitate sau despre contextele relaționale care provoacă infidelitatea (Buss, Shackelford, 1997). Este posibil ca infidelitatea să nu aibă rival în perturbarea unei relații conjugale. Sexul extraconjugal este cea mai citată cauză de divorț din punct de vedere cultural (Betzig, 1989).

Infidelitatea este adesea definită ca o încălcare a normelor sau regulilor convenite în cadrul unei relații romantice, care include de obicei exclusivitate emoțională și/ sau sexuală (Moller și Vossler, 2014). Literatura de specialitate punctează diferența între infidelitatea sexuală, care implică acte fizice cu o altă persoană și infidelitatea emoțională, care presupune atașamente emoționale (Guitar et al., 2017). Definiția a ceea ce reprezintă infidelitatea poate varia foarte mult în funcție de factorii culturali, sociali și individuali. Ceea ce este considerat ca încălcare a încrederii într-o relație sau cultură poate să nu fie aplicabil în alta (Blow și Hartnett, 2005). Definiția infidelității poate varia semnificativ în funcție de convingerile individuale, contextele culturale și acordurile din cadrul relației. Aceasta include, în general, orice formă de implicare emoțională, fizică sau sexuală cu o persoană din afara relației primare, fără consimțământul celuilalt partener. 

Tipuri de infidelitate

Infidelitatea poate fi clasificată în diferite tipuri, fiecare prezentând caracteristici distincte și un impact variabil asupra relațiilor (Hertlein, Wetchler și Piercy, 2005).

Infidelitate emoțională presupune formarea unei legături emoționale cu o altă persoană decât partenerul, care poate duce sau nu la intimitate fizică. Infidelitate fizică se referă la interacțiunea sexuală cu o altă persoană decât partenerul, fără implicare emoțională obligatorie. Acest tip este adesea asociat cu primul gând al persoanelor când aud cuvântul „infidelitate”. Infidelitate mixtă (emoțională și fizică) presupune atât trădare emoțională, cât și sexuală, fiind adesea percepută drept cea mai periculoasă formă pentru relații pe fondul încălcării încrederii pe toate planurile.

Infidelitatea emoțională implică formarea unei legături emoționale strânse cu o persoană din afara relației, într-un mod care compromite conexiunea emoțională din cadrul relației primare. Acest lucru se poate produce în absența intimității fizice, însă poate fi la fel de dăunător unei relații. Aventurile emoționale pot fi la fel de nocive precum cele fizice, întrucât presupun împărtășirea gândurilor, sentimentelor personale și a unui nivel de intimitate rezervat, în genere, relației primare (Hertlein, Wetchler și Piercy, 2005). Infidelitatea emoțională poate genera o gamă variată de reacții emoționale precum sentimente de durere, trădare și nesiguranță. Aceste reacții pot fi la fel de intense ca cele provocate de infidelitatea sexuală (Shackelford, LeBlanc și Drass, 2000). Stilurile de atașament joacă un rol esențial asupra modului în care indivizii reacționează la infidelitatea de ordin emoțional. Persoanele cu stiluri de atașament sigure pot gestiona mai bine infidelitatea emoțională, în timp ce indivizii cu atașamente nesecurizante pot trece printr-o suferință mai mare și disfuncții relaționale ulterioare (Harris, 2003).

Infidelitate fizică sau sexuală care presupune implicarea în acte sexuale cu o persoană din afara relației de cuplu. Este cea mai recunoscută formă de infidelitate, implicând comportamente care variază de la sărut până la actul sexual. Bărbații sunt mai tulburați, în general, de infidelitatea sexuală decât de cea emoțională, fapt care ar putea fi atribuit preocupărilor evolutive corelate cu certitudinea paternității. La polul opus, femeile tind să reacționeze mai intens la infidelitatea emoțională, pe fondul preocupărilor legate de o posibilă distrugere a implicării și resurselor emoționale. Cercetările indică faptul că factorii culturali pot influența reacțiile la infidelitatea sexuală, unele culturi relevând reacții mai puternice bazate pe rolurile și așteptările tradiționale de gen (Buunk et al., 1996).

Infidelitate cibernetică presupune implicarea în conversații explicite din punct de vedere sexual, schimbul de fotografii sau mesaje erotice sau formarea de legături emoționale cu un individ prin mijloace digitale, fără contact fizic. Anonimatul și accesibilitatea interacțiunilor virtuale pot facilita acest tip de infidelitate, transformându-l într-o problemă complexă pentru cupluri (Boekhout, Hendrick și Hendrick, 2003). Acestea pot include sexting (trimiterea de mesaje erotice), conversații intime sau menținerea activă a profilurilor de întâlniri pe platforme de social media. Infidelitatea cibernetică este semnificativă pe fondul accesibilității și anonimatului oferite de platformele digitale, facilitând raporturile emoționale sau sexuale în afara relației primare (Adam. A., 2019). 

Cercetătorii își propun să ofere definiții care să cuprindă spectrul larg de comportamente și experiențe care constituie infidelitate, recunoscând că acestea pot varia foarte mult între indivizi și culturi. Unele definiții atestă infidelitatea mixtă, presupunând trădare la nivel emoțional și fizic. Unele aventuri implică atât aspecte emoționale, cât și fizice, marcând o încălcare semnificativă a încrederii și a intimității în relația de cuplu. Acest tip mixt este adesea perceput drept cea mai gravă formă de infidelitate, întrucât cuprinde atât trădarea fizică, cât și detașarea emoțională (Hertlein, Wetchler și Piercy, 2005).

Infidelitatea în relațiile romantice reprezintă o problemă care vizează diverse comportamente și motivații, influențând semnificativ dinamica relației și bunăstarea individuală. Răspunsurile la infidelitatea unui partener variază în funcție de gen, bărbații tind să aibă dificultăți în a ierta infidelitatea sexuală, ei fiind mai predispuși la a pune capăt unei relații în urma trădării sexuale a partenerei. (Shackelford, Buss și Bennett, 2002).

Trăsăturile de personalitate, calitatea relației și atracția față de ceilalți constituie predictori semnificativi ai infidelității, în timp ce atracția emoțională față de persoane din exteriorul relației poate crește riscul de infidelitate. Acest lucru evidențiază rolul factorilor individuali și relaționali în anticiparea comportamentelor de infidelitate (Thompson și O’Sullivan, 2016). Infidelitatea în relațiile romantice este influențată de o varietate de factori precum trăsăturile de personalitate, dinamica relațiilor, normele sociale și motivațiile individuale. Infidelitatea poate genera stres emoțional semnificativ și are implicații pentru bunăstarea indivizilor și stabilitatea relațiilor. 

În ceea ce privește relația existentă între trăsăturile de personalitate specifice modelului Big Five (deschidere, conștiinciozitate, extraversie, agreabilitate și neuroticism) și infidelitate, există cercetări cu perspective variate.  Au fost identificate discrepanțe semnificative aplicabile celor cinci trăsături de personalitate specifice modelului Big Five între infideli și fideli, diferențele vizând percepțiile despre propria persoană și despre partener (Orzeck și Lung, 2005). Nivelul scăzut de agreabilitate și conștiinciozitate s-a corelat universal cu infidelitatea în relație (Schmitt, 2004). În timp ce unele trăsături de personalitate specifice modelului Big Five, precum conștiinciozitatea și agreabilitatea, au fost corelate cu comportamentele de infidelitate, relația între personalitate și infidelitate este una complexă și influențată de o mulțime de factori. Trăsăturile de personalitate pot anticipa anumite comportamente legate de infidelitate. 

Cauzele infidelității implică diferiți factori de ordin psihologic, relațional și social. Indivizii cu anumite caracteristici de personalitate, precum narcisismul ridicat, conștiinciozitatea scăzută și psihotismul ridicat, sunt mai predispuși la a comite acte de infidelitate (Buss și Shackelford, 1997). Există studii care sugerează faptul că insatisfacția din cadrul mariajului, inclusiv cea de ordin sexual și conflictele specifice, gelozia, îi poate determina pe indivizi să intre în comportamente de infidelitate (Pittman și Wagers, 2005). Riscul de a comite infidelitate poate crește odată cu oportunitățile externe; precum veniturile mai mari sau  anumite mediile profesionale specifice, astfel, facilitând contextul pentru infidelitate (Atkins, Baucom și Jacobson, 2001).

Impactul rețelelor sociale și peisajul evolutiv al rolurilor de gen pot contribui, de asemenea, la infidelitatea conjugală. S-a demonstrat faptul că accesibilitatea conexiunilor sociale prin intermediul platformelor digitale facilitează aventurile emoționale și sexuale, ilustrându-se percepții distincte despre ceea ce constituie infidelitatea în funcție de gen (Restya, 2019).

Probleme precum detașarea emoțională, tiparele comportamentale și conflictele conjugale nerezolvate pot genera acte de infidelitate. Aceste probleme evidențiază importanța intimității emoționale și a comunicării eficiente în cadrul unui mariaj.

Gestionarea infidelității constituie un proces complex care implică abordarea provocărilor de ordin emoțional, cognitiv și relațional. Un studiu realizat de Shrout și Weigel în anul 2020 evidențiază rolul stimei de sine în gestionarea efectelor infidelității asupra sănătății mintale. Persoanele cu o stimă de sine mai ridicată au prezentat mecanisme de adaptare mai eficiente, experimentând mai puțin stres și mai puține rezultate negative asupra sănătății mintale în urma infidelității din partea partenerului. Acest lucru sugerează importanța dezvoltării stimei de sine ca parte a gestionării infidelității. Miller și Maner (2008) au descoperit faptul că bărbații și femeile tind să aibă reacții emoționale și comportamentale diferite la infidelitate. Bărbații sunt mai predispuși să exprime furie și să manifeste o predispoziție spre violență, în special față de rival, în timp ce femeile sunt mai predispuse la tristețe, căutând sprijin social. Aceste diferențe evidențiază necesitatea unor strategii de gestionare personalizate pentru bărbații și femeile care se confruntă cu infidelitate din partea partenerului. Snyder (2005) subliniază complexitatea gestionării pacienților care se confruntă cu infidelitatea, relevând importanța ca terapeuții să aibă cunoștințele necesare pentru a gestiona diverse scenarii legate de infidelitate, inclusiv dinamica individuală, de cuplu și familială. 

Cercetările au identificat câteva strategii care pot ajuta indivizii și cuplurile să parcurgă acest proces dificil. Apelarea la terapeuți sau consilieri specializați în probleme de relație poate oferi un spațiu sigur pentru a exprima sentimentele, a înțelege infidelitatea și a demara procesul de vindecare. S-a demonstrat că terapii precum cea cognitiv-comportamentală (TCC) și terapia centrată pe emoții (EFT) ajută indivizii și cuplurile să gestioneze consecințele emoționale ale infidelității și să parcurgă procesul spre vindecare (Snyder, 2005). Comunicarea deschisă și sinceră între parteneri este esențială. Aceasta implică exprimarea sentimentelor, nevoilor și preocupărilor într-o manieră constructivă. Pentru unele cupluri, trădarea generează conversații despre probleme nerezolvate, ducând la o înțelegere mai profundă și la consolidarea relației.

În cazul partenerilor care aleg să rămână împreună, stabilirea unor noi limite și recuperarea încrederii sunt esențiale. Acestea pot include transparența cu privire la interacțiunile cu ceilalți și acordul asupra a ceea ce este acceptabil în cadrul relației pentru a preveni trădările ulterioare.

Atenția dedicată îngrijirii personale este vitală pentru vindecare. Aceasta poate include exerciții fizice, petrecerea timpului cu cei dragi, practicarea de hobby-uri și implicarea în activități care stimulează bunăstarea mentală și emoțională. A avea grijă de propria persoană facilitează recâștigarea stimei de sine și a încrederii care pot fi pierdute pe fondul infidelității. Participarea la grupuri de sprijin alături de alte persoane care au traversat situații similare poate fi utilă, ea oferă un sentiment de comunitate și înțelegere, atenuând sentimentele de izolare și stigmatizarea asociate cu infidelitatea.

În cazul cuplurilor care decid să rămână împreună, drumul spre iertare poate constitui o provocare majoră, dar și critică, a procesului de vindecare. Aceasta implică dorința de a renunța la furie și resentimente, dublată de acțiuni ale partenerului infidel menite să recupereze încrederea gradual. Pentru persoanelor care se confruntă cu emoții intense sau probleme de sănătate mintală în urma infidelității, terapia personală poate oferi un spațiu pentru procesarea acestor sentimente și pentru dezvoltarea unor strategii de vindecare. Procesul fiecărei persoane de gestionare a infidelității este unic și ceea ce funcționează pentru un individ sau cuplu poate să nu funcționeze pentru altul. Este important să fie identificat un mijloc prin care sentimentele și limitele să fie respectate, stimulând în același timp vindecarea și dezvoltarea. Fiecare tip de infidelitate poate genera diferite reacții și sentimente în rândul părților implicate, inclusiv trădare, pierderea încrederii și durere emoțională, îngreunând procesele de recuperare și vindecare în relație. 

Interacțiunile digitale pot spori riscul de infidelitate, oferind acces facil la potențiali parteneri, anonimat și o modalitate de a menține atât stabilitatea relației, cât și activitățile extraconjugale secrete. Studiile au explorat dinamica infidelității virtuale și au concluzionat faptul că aceasta poate fi la fel de nocivă precum infidelitatea fizică, perturbând limitele relaționale tradiționale (Rodríguez Salazar, 2020). Infidelitatea virtuală poate genera suferință emoțională semnificativă în rândul ambilor parteneri. Adăugând elemente precum secretul și minciuna în relație, se poate produce o degradare semnificativă la nivelul încrederii și intimității, declanșând uneori răspunsuri similare cu cele experimentate în formele tradiționale de infidelitate (Shaw, 1997). Abordarea infidelității digitale în terapie presupune explorarea motivelor care stau la baza recurgerii la relații virtuale, precum insatisfacția corelată cu relația actuală sau vulnerabilitățile de ordin personal. Tratamentul se poate concentra pe redobândirea încrederii, îmbunătățirea comunicării și abordarea impactului emoțional al infidelității (Leone, 2013). 

Cercetările au identificat o varietate de factori care contribuie la infidelitatea în relație; printre acești factori se regăsesc trăsăturile individuale de personalitate, dinamica relațională și influențele socioculturale generale. Nivelul mai scăzut de satisfacție în relație, conflictele frecvente, comunicarea deficitară și insatisfacția sexuală constituie factori relaționali semnificativi care pot genera infidelitate. Aceste elemente reflectă adesea nevoi nesatisfăcute în cadrul relației, pe care indivizii pot încerca să le îndeplinească în altă parte (Shackelford și Buss, 1997). Factori precum rețelele sociale, mediile profesionale și grupurile de colegi care oferă oportunități sau chiar încurajează interacțiunile secrete pot spori riscul de infidelitate. Astfel de contexte oferă discreția și mijloacele necesare pentru comiterea actelor de infidelitate (Haseli et al., 2019). Un nivel ridicat al stimei de sine și bunăstării personale poate preveni infidelitatea, în timp ce stima de sine scăzută îi poate determina pe indivizii mai vulnerabili să caute validarea prin intermediul relațiilor extradiadice. Suferința psihologică poate reprezenta atât un precursor, cât și o consecință a infidelității, afectând dinamica relației și sănătatea personală (Shrout și Weigel, 2020).

Există studii arată că, din punct de vedere evolutiv, bărbații pot fi mai predispuși la infidelitate sexuală pe fondul impulsului de a-și asigura descendența, în timp ce femeile tind să comită acte de infidelitate emoțională pentru a asigura material genetic și resurse mai bune pentru descendenții lor. Aceste teorii sunt însă contestate și variază foarte mult între indivizi și culturi. Factori precum insatisfacția conjugală, conflictele, comunicarea deficitară și insatisfacția sexuală sporesc semnificativ riscul de infidelitate. Aceste elemente reflectă nevoi nesatisfăcute în cadrul relației, pe care indivizii pot încerca să le îndeplinească în altă parte (Shackelford și Buss, 1997). Stilurile de atașament anxios este asociat cu niveluri mai ridicate de gelozie și reacții emoționale la infidelitate, putând influența dinamica iertării și reconcilierii (Beltrán-Morillas et al., 2023).

Infidelitatea poate genera o suferință psihologică semnificativă, cu un cadru simptomatologic complex alcătuit din depresie, anxietate și tulburare de stres posttraumatic (PTSD). Aceste răspunsuri emoționale pot afecta atât persoanele care comit infidelitate, cât și pe partenerii lor (Hall și Fincham, 2009). Infidelitatea determină adesea luarea unor decizii drastice pentru relație, precum iertarea, despărțirea sau divorțul. Cercetările au relevat faptul că bărbații și femeile pot reacționa diferit la infidelitatea sexuală față de cea emoțională, influențându-le decizia de a rămâne sau a pleca (Shackelford, Buss și Bennett, 2002). Dincolo de suferința emoțională, infidelitatea poate genera schimbări comportamentale și comportamente care compromit sănătatea, precum consumul de substanțe sau comportamente sexuale riscante. Aceste acțiuni reprezintă adesea mecanisme de adaptare pentru a face față traumei infidelității (Shrout și Weigel, 2020).

Efectele infidelității nu vizează numai cuplul, ci se pot extinde la nivelul familiei, afectând în special copiii dacă infidelitatea generează un conflict conjugal sau chiar divorț. Aceste consecințe sociale ample îngreunează și mai mult procesul de recuperare în rândul tuturor celor implicați (Weigel și Shrout, 2020). Infidelitatea poate afecta semnificativ încrederea și siguranța necesare relațiilor intime. Această încălcare poate genera probleme pe termen lung în ceea ce privește atașamentul, diminuând abilitatea indivizilor de a forma relații sigure în viitor (Warach și Josephs, 2019).

Descoperirea infidelității are adesea ca rezultat apariția conflictelor conjugale, traduse uneori prin violență domestică, depresie și divorț. Diferiți factori, precum calitatea conjugală precară și stresul asociat cu diferite evenimente de viață, contribuie la acest rezultat (Stanford, 2016).

Concluzia este că infidelitatea perturbă semnificativ stabilitatea personală și relațională, necesitând intervenții terapeutice personalizate.