„Intelectul este într-adevăr un dușman al sufletului atunci când are îndrăzneala de a dori să surprindă moștenirea spiritului, de care nu este capabil în nicio privință, pentru că spiritul este ceva superior intelectului, deoarece îl include nu numai pe acesta, ci și inima. (C G Jung, 1929).

Fiecare om seamănă cu un aisberg, vedem puțin din el, deoarece partea imensă e cufundată.  Conștiința desemnează ceea ce suntem noi în realitate, o natură indefinibilă pe care o numim suflet, uneori spirit. Inconștientul presupusul sediu al pulsiunilor primitive, al traumelor și al amintirilor personale sau colective este prezența constantă a trecutului. Supraconștientul este zona în care evoluăm ca ființe înzestrate cu o conștiință cosmică, nu se bazează pe experiențele trecute, ci pe posibilitățile viitoare.

„A ne vindeca, psihologic vorbind, înseamnă a deveni noi înșine.”

Toate căile dezvoltării personale pornesc de la ego, trec prin eul transpersonal și ajung la eul esențial- instanța din noi care trăiește în unitate. Energiile: corpul, libidoul, centru emoțional si intelectul se manifesta în ego si în eul transpersonal; avem nevoie, dorințe, sentimente si gânduri personale si putem cultiva nevoie dorințe sentimente, gânduri transpersonale, care depășesc sfera egoismului limitat. Voința de a ne regăsi, de a deveni cu adevărat noi înșine ne poate duce către ființa esențială.

Exista patru egouri și fiecare are două aspecte: personal și transpersonal.

Egoul corporal în personal aspiră la nemurire, tinerețe eternă, abundenta și bogăție; în transpersonal: acceptă bătrânețea si moartea, bolile devin învățături, se detașează de nevoile inepte insuflate de publicitate, societate, cultură.

Egoul sexual și creativ: în personal vrea să dețină totul, caută satisfacția si victoria, vrea sa fie cel mai bun iubit, cel mai mare artist; în transpersonal învață să-și limiteze poftele, arta sacra, arta utilă devin căi de unire cu divinul.

Egoul emoțional: în personal vrea să iubească exclusiv și să fie iubit pana la excluderea tuturor celorlalți, confundă iubirea cu posesiunea; în plan transpersonal înțelege ca dragostea este universală, experimentează iubirea fără granițe și fără posesiune. 

Egoul intelectual: în personal vrea să explice totul, vrea să controleze totul, să disece totul; în transpersonal învață să tacă si sa asculte. Renunța la ideea de a înțelege totul pentru a accepta să pătrundă totul.  

Patru tipuri de conflicte în majoritatea cuplurilor din arborii genealogici:

Lupta pentru a exista. Avem de-a face cu adulți cu rana de abandon proeminentă, care așteaptă ca partenerul sa-i confere valoare si fericire. Unul adoră și celălalt se lasă adorat. Când dobândește încrederea în sine, demolează piedestalul idolului său sau sfârșește prin a-l acuza ca nu i-a dat spațiu suficient pentru a creste.

Războiul sexelor. Cei doi se critică neîncetat, relația poate deveni violentă dacă își pierd respectul unul fata de celălalt, ei sunt nemulțumiți de identitatea sexuală și se încredințează unul altuia pentru a se simți mai bine, astfel apare războiul.

Satisfacția imposibilă. Proiectează unul pe celălalt o nemulțumire primară, din copilăria timpurie, nu cunosc sațietatea, formează un cuplu nu cu un bărbat sau cu o femeie, ci cu un tată sau cu o mamă. 

Lupta pentru putere. Relația e axata pe faptul de a nu ști cine pe cine domină. În copilărie s-au străduit să satisfacă cerințele părinților dominanți. 

„Adevărul este întotdeauna de preferat tăcerii.”  Secretul de familie corespunde decalajului dintre adevărul profund al ființei și presiunea socială și sunt motivate de rușine.