Bazele investigațiilor experimentale asupra memoriei au fost puse de Hermann Ebbinghaus. Cercetările sale și-au dovedit validitatea chiar daca s-a folosit pe sine ca subiect, metodă ce este greu acceptabilă în cercetările moderne. El și-a pus problema modului în care memoria poate fi măsurată. El a studiat și mecanismele uitării și a ajuns la concluzia că acesta survine mai rapid imediat după învățare, pentru ca apoi nivelul ei să scadă mai lent.
Memorarea unei informaţii vine din expunerea repetată la materialul respectiv, prin repetiție. Învățatul mecanic nu este eficient, fiindcă reţinerea informației nu este de durată, dacă materialul nu este înțeles.
Intensitatea emoţiei care însoţeşte actul învăţării și capacitatea de concentrare a atenţiei ne ajutăm să reținem mai bine.
Tot Ebbinghaus în cercetările sale a mai ajuns la concluzia că atunci când pare că am uitat informațiile, o anumită cantitate e stocată în mintea noastră subconștientă. Deși ea nu poate fi recuperată în mod conștient, accelerează totuși procesul de retransmitere a acelorași informații ulterior.
Orice am învățat la un moment dat, chiar dacă este uitat sau reamintit într-o măsură mică, va fi cu siguranță mult mai ușor de înțeles și reînvățat mai târziu.
Învățarea înseamnă formarea unei relații noi între doi neuroni, iar memoria înseamnă menținerea în viața a acestei relații din punct de vedere social.
Principiul hebbian „activat împreună, conectat împreună” explică modul în care acumulăm cunoștințe noi și adăugam experiențe. Când stocăm informații noi în creier, spre a fi recuperate ulterior, am creat o amintire.
Când învățam prin asociație, noua conexiune se formează pe baza celor deja învățate, memorate. Activarea circuitelor existente le face sa se lege mai strâns de noul subiect pe care încercam sa-l învățam.
În prezent se știe ca noi nu ne naștem tabula rasa, tabla goala pe care mediul își lasă urmele și că legăturile sinaptice se formează din timpul vieții intrauterine. Suntem prevăzuți din naștere cu legături sinaptice sub forma de amintiri. Conexiunile sinaptice moștenite pe cale genetica le activam prin selecție și instruire si ele ne permit să funcționăm în mediu.
Noi învățăm prin asociere și memorăm prin repetiție.
Memoria de scurtă durată este localizată în lobul frontal, cea mai mare parte. Lobul frontal ne păstrează numărul de telefon în minte. Memoria de lungă durată are și ea sediul în neocortex, dar modul prin care stocăm informații pe termen lung este mai complex.
Memoria explicită are amintiri care implică conștientul. Acestea sunt amintiri pe care putem afirma ca le avem (ziua mea este in luna iunie, pe sora mea o cheamă Carmen etc.). Neocortexul este sediul conștientului și sediul de stocare a memoriei explicite. Memoria implicită. Amintirile implicite se asociază cu obișnuitele, cu abilitățile, răspunsurile emoționale, reflexele, condiționarea, mecanismele de tip stimul răspuns, amintirile formate pe calea învățării asociative și comportamente pe care le manifestăm fără efort și fără să fim foarte conștienți. Amintirile implicite sunt legate de abilitățile localizate la nivel subconștient, sunt utilizate tot timpul. Spălatul pe dinți, mersul pe bicicleta, dansul sunt amintiri implicite.
